vineri, 19 decembrie 2014

Klaus Iohannis, acuzat de manevre subterane...

Opţiunea exprimată de Klaus Iohannis în şedinţa liderilor PNL, aceea de a o susţine pe Alina Gorghiu drept succesorul său, este aspru criticată în interiorul partidului. Un vicepreşedinte PNL a declarat, pentru stiripesurse.ro, că este sigur de faptul că Iohannis a minţit pe toată lumea. Paradoxal, spune acesta, tocmai prin gestul făcut, Klaus Iohannis ar putea să o dezavantajeze pe Gorghiu deoarece mai mulţi lideri judeţeni erau nehotărâţi, dar acum nu vor vota nici în ruptul capului cu Alina Gorghiu, împinsă în faţă de Atanasiu şi Petrache. 

"Eu consider că azi, Iohannis, preşedintele, a făcut o mare greşeală pe termen mediu şi lung indicând o susţinere, a spus-o răspicat în şedinţa, că o susţine pe Alina Gorghiu, că e mai tânără, să schimbăm faţă partidului şi că prin asta să începem să o facem şi că el n-a ştiut de această propunere decât de azi. Din tot jocul şi după cum s-a întâmplat, din surpriza cu Alina, susţinută de Atanasiu, mi-am dat seama că a minţit Iohannis, ştia mai de mult. Ne aşteptam de la el să nu se pronunţe şi mulţi care poate erau nehotărâţi, se vor prinde de minciună şi nu or să o voteze pe Alina datorită acestei greşeli", a spus vicepreşedintele PNL. 

Potrivit acestuia, Atanasiu şi Petrache au jucat murdar de la bun început. 

"Pe de altă parte,din subteranele noastre: Alina este împinsă în faţă de Tase care azi după-amiază şi-a numărat voturile şi a văzut că nu ies. N-ar fi dat el funcţia dacă ieşea mâine. Aşa că împreună cu Petrache au gândit această manevră urâtă pentru colegi din mai multe motive, în primul rând pentru că Petrache a fost partizan în toată campania asta şi a făcut o întâlnire informală când la Congresul CDU au mers Blaga şi Orban, în acea întâlnire Atanasiu şi-a făcut campanie, deci a fost incorect, că Ludovic nu era în ţară, nu a lucrat furmos. Ei au lucrat împreună de atunci. Azi, tot printr-o manevră de mitici de Bucureşti, au făcut surpriza asta cu Alina în încercarea de a o transforma pe ea în împins în faţă şi să-şi aplice ei în continuare planurile, de altfel foarte importante ale partidului", a mai declarat vicepreşedintele PNL pentru stiripesurse.ro. 

Adversarii lui Orban fug de un Congres larg, mai spune liderul PNL, potrivit căruia Iohannis a început mandatul la fel cum a făcut-o Băsescu. 

"Este incorect ce-au făcut Atanasiu şi Petrache, i-au picurat în ureche lui Iohannis şi datorită persuasiunii lor, Iohannis începe mandatul că şi Băsescu, numindu-l pe Boc, parcă a zis şi cineva azi în presă acest lucru. Iohannis trebuia să lase partidul, nu să-l supravegheze în modul asta. Ludovic are teritoriul, iar ei doi au fugit că dracul de tămâie de organizarea unui Congres, pentru că în statutul vechiului PNL, în situaţii de înlocuire, scrie că preşedintele e înlocuit de prim-vicepreşedinte sau de un vice numit de Biroul Permanent, dar asta numai conducere interimară nu e, până în 2017, deci se impunea Congresul PNL, este o forţare a statutului de către cei doi", a declarat vicepreşedintele PNL.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu