sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Parlamentarii ACL se implică în proteste...

stiripesurse.ro vă prezintă dovada implicării deputatului de Maramureș, Mircea Dolha, în organizarea protestelor din Baia Mare.
Liderii ACL susțin peste tot că nu s-au implicat și nu se implică în organizarea protestelor din toată țara pentru dreptul la vot al românilor din Diaspora. Numai că un parlamentar ACL s-a implicat activ în organizarea unor asemenea proteste.
Una e să fii om cinstit şi să ieşi în stradă. Alta este să fii scos în strada de aceşti penali din ACL. Dacă nu ştiaţi, Mircea Dolha este anchetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar de luare de mită, în care este acuzat că a pretins 6.000 de euro pentru a elibera o autorizaţie. Dolha este un client mai vechi al DNA, Serviciul Teritorial Cluj, un alt dosar în care este acuzat trafic de influenţă, care datează din 2007, a fost trimis în judecată.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu